Cum un refuz patetic la un interviu de angajare mi-a schimbat viața în mult mai bine

Era ziua în care s-a născut băiatul meu. Eram în al nouălea cer. Din două motive. Evident, în primul rând pentru că fiul meu vedea pentru prima oară lumina zilei, dar în al doilea rând pentru că era data în care participam la un interviu la Vodafone. De abia așteptam să termin și să stau pe lângă zidurile maternității ca să îl văd pe Ștefănel măcar pentru câteva secunde. Dar până atunci trebuia să mă concentrez total pentru interviu.

Interviul

Eu locuiesc în Galați, dar postul oferit era în orașul vecin, Brăila, la 15 km de casă. Interviul s-a ținut în bucătăria Vodafone Store Brăila. La propriu. Nu glumesc. Măcar erau toate vasele spălate… De contactul cu mine s-a ocupat Alexandra Tache/Mocanu, managerul Store-ului de lângă Primăria Brăila. O tipă de abia venită din concediul de creștere a copilului, cu o dorință aprigă de a se reafirma. Nu se simțea confortabil să țină interviul. În schimb o ajuta un tip care nu s-a prezentat decât cu prenumele (nu și cu funcția). Posibil director regional sau trainer. Îmbrăcat ca un hipster (!), foarte plin de el, cu toate răspunsurile la el, dar cu o gramatică îndoielnică. Sunt întrebat zeci de lucruri pe parcursul a aproape oră și jumătate. În mare erau aspecte banale, ca la majoritatea interviurilor de angajare.

Ies din clădire după ce aud clișeul „te vom suna noi”. Văd 12 apeluri pe telefon. Știam că soția mea urma să nască în câteva ore. Simt „tăieturi” în stomac. Intru în panică. Îmi sun soția, dar ea nu răspunde. Trag aer în piept și încerc să îmi revin. Printre apeluri erau mai multe și de la soacra mea. O sun și aflu că Ștefan s-a născut. Eram incredibil de emoționat. Îmi venea să plâng și de abia stăteam pe picioare. Dar nu înțelegeam… De unde era eu să știu că moașele și asistentele obișnuiesc (în cazul nașterilor prin cezariană)  să mintă viitoarele mămici că vor naște peste câteva ore, ca ele să fie luate repede și să nască fără emoții.


telecredit.ro

În fine. Să revenim la interviul de la Vodafone.

Sunt după cateva zile din nou chemat la Brăila. Negociem anumite amănunte și sunt apoi invitat să semnez oferta de salarizare și beneficii. Totul era ok. Plec acasă mulțumit. 

Ziua cea mare

Era ziua în care trebuia să mă prezint la job și să semnez contractul de muncă. Alexandra mă întâmpină cu un zâmbet forțat, aproape sadic. Nu mă privește în ochi. Zic în mintea mea: „este jenată de ceva sau nu își găsește cuvintele.” Și dezbrăcându-se de accentul pe care îl folosise până atunci (că deh, și Brăila e în Moldova) îmi explică: „Alex, renunțăm la oferta de job pentru tine. Am aflat că lucrezi la un partener Vodafone și asta contravine politicilor noastre”.

Îi spun: „Glumești?! E o farsă? Eu mi-am pus toate speranțele în jobul ăsta”.

Într-adevar eu avusesem o discuție despre o colaborare la un partener Vodafone unde am stat câteva ore ca să văd fluxul de lucru. Dar doar atât. Nu am mers mai departe cu acea colaborare.

Îmi crescuse tensiunea și îmi șuierau urechile. Am plecat fără să mai spun vreun cuvânt. Nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat. Cum poate cineva să se joace cu o viață a cuiva la modul ăsta? 

Au urmat câteva  zile foarte dificile, în care nu mă regăseam și căutăm soluții. Dar și variante de a mă răzbuna. Unele erau legale, altele erau mai… eficiente.

Timpul a trecut și le-a rezolvat pe toate. La 6 luni de atunci am o activitate independentă de succes. E pur și simplu un proiect în care sunt dedicat 100%, din care câștig decent și pe care vreau să îl dezvolt.

Mulțumesc, Alexandra!

Am realizat că tot răul s-a transformat în bine. Îți spun cu toată sinceritatea Alexandra, că te iert pentru scena penibilă, nu am niciun resentiment față de tine și mă bucur că mi-ai dat ocazia să am mai mult de la viață. Îți spun sincer și fără ironie: mulțumesc că ți-ai adus un aport considerabil la binele meu personal și al familei, obligându-mă să caut soluții atunci că părea că nu mai am și să mă îndrept spre a fi propriul șef.


foto: Austin Dixon


elefant.ro